joi, 28 aprilie 2011

Despre sprancene

Hey!

   Tocmai mi-am dat seama că aş rezita cu greu fără aparat de fotografiat. Astăzi vă voi povesti despre sprâncene şi diseară voi mai adăuga câteva poze.
   De când am blogul, multă lume mi-a spus că am sprâncene frumoase;;). Astfel, am decis să vă zic povestea lor:)). 
Mă pensez din clasa a 7-a, era necesar, sprâncenele mele sunt blonde şi dese, ca în pozele de alături şi a trebuit să mă pensez. Atunci deja începeau toate fetele să se penseze şi eu nu puteam să rămân în urmă. 

   Îmi amintesc ca şi cu ar fi fost ieri, prima mea vizită la cosmetică pentru pensat. M-a durut foarte tare, mai tare la sprânceana dreaptă decât la cea stânga (detalii) şi am decis să mă şi vopsesc. A fost un şoc atunci când m-am uitat în oglinda şi nu pentru că nu îmi stătea bine, ci pentru că de la sprancene dese şi blonde ajunsesem la sprancene frumos arcuite şi maro. Ştiu că eram îngrijorată că nu va trece roşeaţa. 
   Eu consider că sprâncenele sunt foarte importante, trebuie să fie îngrijite, să aibă culoarea potrivită tenului şi părului şi să aibă forma corectă. Puţine sunt fetele care ştiu să se penseze şi să-şi dea forma corecta. Nu e mare şmecherie, există şi şabloane, dar consider că cel mai indicat este ca pentru primul pensat să se meargă la o cosmeticiana bună. Eu am avut noroc, la cosmeticiana aceasta merg dintotdeauna şi tot timul am fost multumită. Dacă sprâncenele nu au fost pensate corespunzător, cred că e mai bine ca persoana respectivă să aştepe o perioadă de timp şi apoi să apeleze la o persoană specializată pentru a-i da forma potrivită.
   Revenind la sprâcenele mele, acum le pensez singură. Am mers în la începutul lunii martie să mă penseze şi de atunci ce e în plus, iau eu.Mă pensez de două ori pe săptămână şi când e cazul le mai şi tai puţin pentru că arată inestetic dacă sunt prea lungi.
   Am încercat să mă vopsesc. Mi-am cumpărat vopsea de sprâncene Kallos şi oxidant de 6%.Încă aici nu mi-am dat seama cum trebuie să fac. Ei spun că la 2 cm de vopsea să pun 10 picături de oxidant şi 5 picături de apă. Am facut aşa şi pe lângă faptul că am făcut prea multă vopsea nici nu s-a prins. Mie îmi place să se prindă vopseaua de piele şi să reziste cât mai mult. La cosmetică tot timpul prinde vopseaua :( . Poza alăturată este făcută după vizita la cosmetică.
   Ţinând cont că nu are rost să le vopsesc dacă ştiu că nu prinde vopseaua, folosesc creion pentru conturarea lor. Am primit de la Alice un creion pe care il folosesc zinlic. Nu ştiu de unde l-a luat, dar îmi place foarte mult. E pigmentat şi e ideal pentru mine. Mai am un creion de la Rimmel dar nuanţa nu mi se potriveşte. Am încercat să le conturez şi cu fard dar nu mi-a plăcut. Ori fardul meu nu a fost bun ori chiar nu este potrivit pentru mine. Mi se pare că încărcă firul de păr şi nici nu se prinde de piele. Prefer creionul. Acum aşa arată sprâncenele mele.
    Cele două creioane pe care le folosesc sunt de la Rimmel, nuanta dark brown 001 si JullyRose. Mai jos vă voi arăta nişte poze cu cele 2 creioane. Preferatul meu este cel JullyRose.

   Cred că majoritatea dintre voi aţi auzit de pensatul cu aţă. Pe youtube sunt multe filmuleţe despre asta.Am încercat şi eu, normal că nu am reusit. Prefer să rămân la pensatul clasic.
    Voi cum vă îngrijiţi sprâncenele?




   Căutând poze mai vechi ca să vă arăt cum erau sprâncenele mele înainte de a fi pensate am mai găsit nişte poze cu mine de când eram mai mică şi m-am gândit să vi le arăt şi vouă.
   În acestă poză eram la gradi şi a venit fotograful să îmi facă poze. Se poate observa că încă de atunci eram încântată de poze.
    Poza aceasta e făcuta inainte să mă tund. Ignoraţi faţa şi costumaţia :))
    Aici "fumam". A se observa cum ţineam ţigara....ca o adevărată fumătoare :))
   Şi nu în cele din urmă, o poză de la ziua mea. Aveam 3 ani, 3 lumânari, 3 etaje la tort (stau şi la etajul 3). Mereu am fost fericită când era ziua mea, abia aşteptam să tai tortul şi să sting lumânările.


   Sper că nu v-am plictisit cu această postare kilometrică.


                                                                                                Pupici,

16 comentarii:

Alexandra spunea...

Ce simpatica esti! ^.^ Si intr-adevar ai sprancene frumoase!

Pup! :*

Byutzika spunea...

@Alexandra-Mersi!:">:*

Pixie spunea...

mi-a placut tare mult postarea si da ai niste sprancene tare dragute. parca m-ar tenta si pe mine sa imi vopsesc sprancenele desi nu prea am nevoie.

Byutzika spunea...

@Pixie - Ma bucur ca ti`a placut. Ai putea sa incerci, daca nu iti place poti sa stergi vopseaua folosind un tampon demachiant udat si il inmoi in scrum de tigara si trece vopseaua. Daca te vopsesti sa ne arati poze.

Miuri spunea...

ce simpatica eeesti!! Eu ma pensez singurica :) te pup

modniza spunea...

draguta foc! mersi pentru sfaturi.

Doomies spunea...

In primul rand, ai un par superb de mica :D si nu mai spun, de cat de dulce erai.

In al doilea rand, ai niste sprancene perfecte. Mi-ar placea si mie o asa forma, insa mai am de invatat.

De aproape un an jumate ma pensez singura si tot mai fac mici greseli. Insa, le repar cu fard/creion de sprencene :P.
Tot legat de ingrijire, mi-am luat un tratament de sprancene de la elf. Sunt curioasa daca e bun la ceva :).

Pupici

Byutzika spunea...

@Miuri - Mersi! Atata timp cat stii sa te pensezi mi se pare foarte ok. Acum si eu ma pensez singa:D

Byutzika spunea...

@Modniza - Ma bucur ca te-am putut ajuta!

Byutzika spunea...

@Doomies - Mersi! Si eu am ceva rimel transparent, cred ca e bun si pentru sprancene, dar nu`l mai gasesc:)). Daca le conturezi cu creion nu se mai vede asa de tare greseala. Pupici!

Ana Maria P. spunea...

Ce par lung aveai!!!
Erai o scumpica blondina!
Mi-a placut postarea de azi..a fost vesela.Te pup

Byutzika spunea...

@Ana Maria - Mersi, ma bucur ca ti`a placut!:*

Chatte's World of Colours spunea...

Suuper faine sprancenele!
Si ce par aveeaaaai :O :O :O
Suuperb!

ramy spunea...

Buna Byutzika. Eu mi-am lasat sprancenele sa creasca si trebuie neaparat sa mi le pensez. Vreau si eu o cosmeticiana buna. Fata la care te faci in ce zona lucreaza? sau vine acasa si cat este pensatul? mersi mult si astept raspuns urgent...

ramy spunea...

Buna Byutzika. Eu mi-am lasat sprancenele sa creasca ca ultima daca cand am fost la salon, nu mi-a placut cum mi le-a pensat...si caut pe cineva care se pricepe, vad ca fata care te penseaza chiar stie ce faca,drept dovada ai niste sprancene f frumoase. M-ar interesa daca imi poti spune unde lucreaza,zona, sau daca vine si acasa. Eu sapt asta ar trebui sa ma [pensez ca trebuie sa fac niste poze pana vineri. si cat este un pensat la ea. astept mesaj urgent . mersi

Byutzika spunea...

@Ramy - In cazul in care esti din Oradea, salonul la care ma pensez eu se afla in zona Rogerius, la zig-zaguri, langa oficiul postal nr. 9 si se numeste salonul Farmec. Daca cauti pe google salonul Farmec, vei gasi adresa exacta si numarul de telefon. Pe cosmeticiana mea o cheama Zita, nu cred ca merge la domnicilui si pretul unui pensat este de 3-5 lei. Sper ca te`am putut ajuta.